Peisaje & imagini din zona

EuroCiobanii

In ultimii ani, ciobanii din Vrancea s-au raspindit prin toata Europa.

Sute de oieri au plecat in "transhumanta" in Italia, Spania, Grecia sau Franta, pentru minimum 1.000 de euro pe luna, dupa cum spun cei ramasi in sate. Si asta pentru ca lucrurile nu mai stau ca odinioara. Ciobanii sustin ca au ramas fara contracte, fara nici un ajutor, laptele se vinde mai ieftin ca apa, si nici brinza sau lina nu mai au cautare ca altadata. Cu toate acestea, pastorii s-au pregatit, ieri, conform obiceiului, pentru a pleca cu turmele la stine. Si in acest an, ca la sfirsitul fiecarui mai, cind si ultimul strat de zapada din munti s-a topit, in tinutul babei Vrincioaia ciobanii si turmele si-au primit binecuvintarea pentru a porni in transhumanta.
"Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai, Iata vin in zare, se cobor la vale, trei turme de miei, cu trei ciobanei". Versurile "Mioritei" au rasunat in aceste zile in Muntii Vrancei, iar mocanii au transformat urcatul oilor la munte intr-o adevarata sarbatoare. "Boteitul", o datina care se pierde in negura timpurilor, dureaza o saptamina, timp in care ciobanii aduna oile si pregatesc turmele pentru varat. In acest an, "boteitul" va fi organizat impreuna cu Centrul Judetean de Conservare si Valorificare a Creatiilor si Traditiilor Populare, care s-a implicat pentru ca acest stravechi obicei sa nu se piarda, mai ales ca transhumanta este intr-un continuu declin si se mai practica doar in citeva zone din tara. La sfirsitul lunii mai, cind si ultimul strat de zapada din munti s-a topit, in tinuturile Vrancei ciobanii si turmele primesc binecuvintarea pentru a porni in transhumanta. Spectacolul alcatuirii stinilor si negocierea intre proprietari si ciobani are loc in fata intregului sat. La Negrilesti, straveche asezare de oieri, tirlasii si-au format turme de cite 500 de oi si au tocmit ciobani cu simbrie. Costica Soare, zis Tite, are singur aproape 1.000 de mioare. "Inainte de urcus, se face alesul oilor. Ajungem cu oile dincolo de munti. E munca grea, dar cu ea ne-am nascut", spune Ion Tertiu, cioban intre doua virste.
"Se mulge cam o caldare de lapte la cinci oi", spune si Stanica Labunt (60 de ani), starostele ciobanilor din Paltin, alta asezare de oieri din Muntii Vrancei. Baciul Labunt s-a lasat la vatra, dar a transmis secretele meseriei fiilor sai. "Sintem ciobani din tata-n fiu. Darul meu si meseria le-am lasat celor trei fii ai mei, dar si nepotilor. Desi ciobania nu mai e ce-a fost, ne-am nascut ciobani si asa raminem pina la moarte", spune batrinul. Boteitul oilor se termina cu o petrecere mocaneasca, muzica si cirlani la protap, unde sint cinstiti harnicii ciobanii. Pina la caderea serii, satenii petrec, deapana amintiri despre viata la stina, iar cei tineri cinta si joaca. Bacii din Negrilesti urca oile pina in Ardeal si coboara cu ele pina in Dobrogea.Turmele plecate coboara pentru iernat in luna octombrie, cind fiecare gospodar isi ia acasa mioarele, dar si putinele cu brinza.


Satul de oieri, cele mai multe case cu etaj

Pe vremea lui Ceausescu, ciobanii din Negrilesti, un sat micut, pitit intre munti, erau invidiati in toata Vrancea. Satui sa stea la mina comunei, anul trecut au decis ca au resursele necesare sa devina comuna de sine statatoare. Cunoscuti ca unii dintre cei mai bogati ciobani, cei din Negrilesti au mii de oi, pe care le trimit in muntii in cautare de locuri de pasunat. Mai nou, ciobanii comunica intre ei cu ajutorul telefoanelor mobile si au bite din fibra de sticla, care s-au dovedit a fi "eficiente in relatia cu ursul". La Negrilesti, semnele prosperitatii se vad la tot pasul, casele sint de fapt vile cu o arhitectura placuta, mobilate cu gust si cheltuiala, iar masinile stau aliniate aproape la fiecare poarta. In spatele averilor acumulate de ciobanii locului se ascund insa munca bruta, somnul iepuresc si lunile petrecute cu oile prin munti. Pentru a-si ingriji mioarele, proprietarii de turme sint plecati cea mai mare parte a anului, impreuna cu ciobanii "cu leafa". Primarul comunei, Ion Vasuianu, spune ca, "in momentul de fata, avem peste 10.000 de oi. 5.000 de capete pasc in pasunile limitrofe, iar restul au primit autorizatie de transhumanta fiindca nu avem loc de pasunat pentru toate animalele. Unii ciobani strabat sute de kilometri si ajung pina la Dunare. Este o meserie foarte grea, de sacrifciu. Isi iau oile, ciinii, magarii si ceaunul de mamaliga si unde ajung, acolo dorm".
Cei din Negrilesti au prosperat de pe urma oilor inca de pe vremea comunismului. Se spune ca adunau "caramizi" din sute de lei si, cind se implinea metrul, era semn ca au facut milionul. Contractele cu statul, dar si marfa vinduta "pe sub mina" le-a adus venituri frumoase. Grosul averilor l-au facut din banii pe care ii primeau de la stat pentru lina de rasa pura, berbecutii de reproductie, dar si din vinzarea produselor pe piata libera. "Rotile" de cas de Negrilesti ajungeau pina in cele mai alese case din Bucuresti. Restul oilor erau ascunse la loc sigur, in munti, unde nu cauta nimeni. Intrucit in sat existau cele mai multe case cu etaj, autoritatile comuniste au emis un ordin prin care ii obligau sa-si construiasca numai locuinte cu un singur nivel. "Pe vremea acea ii deranja, dar cu timpul au inceput sa se intreaca in case", povesteste directoarea scolii din sat, Doina Vasuianu.

In sat mai sint aproximativ 1.000 de oameni

In ultimii ani, pastorii din Negrilesti s-au raspindit in toata Europa. La ultimul recensamint, comuna numara 2.500 de suflete, dar in sat, efectiv, mai sint in jur de 1.000 de oameni. Peste 600 de ciobani au plecat in "transhumanta" prin tarile din spatiul Schengen. "Desi au ajuns in mai toate statele Europei, s-au dus tot la oi. Se-aduna acasa doar la sarbatorile cele mari. Acolo practica oieritul modern. Nu mai au ciini si fluiere, dar au tarcuri electrice pentru protectia oilor. Tot de pe urma oieritului prospera", spune primarul Vasuianu. Sotia primarului, directoare la scoala din sat, spune ca "acum, la Negrilesti, s-au imputinat ciobanii bogati, iar cei mai tineri au preferat sa pasca oile in Italia, Spania, Grecia sau Franta. Avem ciobani care s-au dus la oierit pina in Sicilia. Acolo cistiga intr-o luna cit ar cistiga aici intr-un an".

"A ajuns lina sa putrezeasca acasa la oameni"

Ciobanii spun ca acum nu mai fac avere de pe urma negotului cu brinza, lina sau pielicele, dar nici de meserie nu se pot lasa. Desi lina de oaie turcana are mare cautare la export, localnicilor nu li se ofera decit 12.000-15.000 de lei pe kilogram. "In ultimi 14 ani s-au ignorat productia si prelucrarea linii autohtone. S-a ajuns sa putrezeasca lina acasa la oameni. Mai vind la persoane fizice, insa le ofera preturi foarte mici. Ei nu au timp sa-si valorifice productia si apar intermediari. In schimb, brinza are o paritate inversa", spune Eugen Stoianof, directorul Centrului Judetean de Conservare a Traditiilor Populare. Ciobanii nu prea au timp sa stea prin piete sa-si vinda toate produsele, dar rotitele lor de cas, facute in papusare, sau brinza la putinica se vind chiar si cu 100.000 de lei kilogramul. In rest, vin "ambulantii", care cumpara "cu cit ii pacalesc".

(sursa:braila.ro)

Comuna fara someri

Negrilesti este singura localitate din judet unde rata somajului este trecuta in scripte ca fiind zero la suta.

Comuna vranceana Negrilesti ar putea fi invidiata de cetatenii din cele mai dezvoltate tari ale Uniunii Europene, pentru ca rata somajului este aici inexistenta. Cel putin asa arata statisticile din ultimii ani ale Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca

. De altfel, localitatea este supranumita si „mica Elvetie“ din muntii Vrancei.

Satenii din Negrilesti sunt recunoscuti pentru harnicia lor, fapt care se poate vedea dupa casele aratoase, cu etaj, care flancheaza soseaua. Intrebat daca localnicii s-au gandit vreodata sa beneficieze de programul de ajutorare a persoanelor defavorizate la nivelul UE, primarul Ion Vasuianu spune ca in comuna nu exista niciun sarac.

In ultimii ani, nici un negrilestean nu a figurat in bazele de date ale institutiei specializate. Cei mai multi localnici isi castiga existenta din oierit, iar cei care vor sa munceasca altceva pleaca in strainatate. „Lipsa somajului este o realitate. In comuna Negrilesti nu sunt someri inregistrati“, ne-a declarat Marina Dantis, directorul executiv al AJOFM.

Unul din patru este eurocioban

Potrivit sursei citate, in Negrilesti exista totusi persoane fara slujba, dar niciuna dintre acestea nu si-a depus actele

pentru a primi indemnizatie de somaj.

La ultimele vizite efectuate in comuna, reprezentantii AJOFM au identificat totusi patru localnici pe care i-au inclus in programele stimulatorii de munca in interesul comunitatii.

Obisnuiti de mici cu mirosul de oaie, satenii din Negrilesti isi gasesc usor de lucru la stanele din tara, dar si la cele din strainatate. Multi negrilesteni sunt plecati in „transhumanta“ prin Grecia, Turcia, fosta Iugoslavie, Italia, Spania, Franta si chiar SUA. Dupa cum spun cei ramasi sa ingrijeasca oile satului, castigul minim al unui cioban care munceste afara este de 1.000 de euro pe luna.

Primarul Ion Vasuianu estimeaza ca in jur de 500 din cei peste 2.000 de locuitori ai comunei lucreaza in prezent in strainatate. Cu toate acestea, adauga el, cei care au ramas acasa nu s-au lasat de oierit. Astfel ca Negrilesti este printre cele mai dezvoltate localitati ale judetului la acest capitol.

Intreprinzatori dinainte de 1989

„Avem in comuna peste 8.000 de oi. Negrilestenii sunt harnici si buni gospodari. In special cei tineri au migrat in strainatate, dar si in alte judete unde se ocupa cu cresterea animalelor sau cu alte meserii“, explica edilul comunei fara niciun somer.

Si pe vremea comunismului, cei din Negrilesti plecau sa lucreze pe la intreprinderile agricole din tara, unde se ocupau tot cu ingrijirea animalelor. Mai ales ca localitatea lor nu a fost niciodata colectivizata. Astfel ca, si inainte de 1989, negrilestenii erau niste „mici intreprinzatori“, castigand din vanzarea produselor lactate.

Oierii din Negrilesti au si ei o suparare: vecinii din Soveja le-au furat in urma cu cativa ani reteta vestitului cascaval afumat. Chiar si asa, produsele

negrilestenilor sunt printre cele mai cautate pe piata din Focsani si nu numai.

Oamenii sunt insa mai suparati pentru ca populatia comunei este tot mai batrana. Dupa spusele primarului, aproape jumatate dintre locuitori au varste de peste 60 de ani. Batranii satului pot fi vazuti la fiecare sarbatoare in biserica din centru, unde se roaga pentru cei plecati printre straini.

Negrila, fiul Babei Vrancioaia

Negrilesti este una dintre cele mai vechi asezari din Tara Vrancei. Legendele spun ca localitatea isi trage numele de la Negrila, unul dintre cei sapte feciori ai Babei Tudora Vrancioaia, care l-au ajutat in luptele impotriva turcilor pe domnitorul Stefan cel Mare.

Negrilesti este si locul de obarsie al avocatului Constantin Tafta, care a condus celebrul „Proces al Dezrobirii“. Este vorba de perioada 1801- 1814 cand vrâncenii au luptat pentru ca satele si muntii lor sa nu devina mosia fanariotilor.

Statistica

Somaj sub media pe tara

Rata somajului in judetul Vrancea este in prezent de 4,2 la suta, printre cele mai mici din Moldova si sub media nationala de 5,2 la suta. In 1991, doar 2,2 la suta dintre vranceni erau someri. Cea mai mare rata a somajului s-a inregistrat in anul 1993, cand a urcat pana la 12 la suta. Cifrele de astazi sunt puse de specialisti pe seama faptului ca foarte multi vranceni sunt plecati la munca in strainatate. La ora actuala, se estimeaza ca 60.000 din cei 400.000 de locuitori ai judetului se afla peste hotare.

Articole despre transhumanta din Negrilesti

Pentru că nu mai au cui să vândă lâna, păstorii din Vrancea o aruncă, an de an, în râpele satului.

Falimentul înterprinderilor de stat care prelucrau lâna, atacul intermediarilor şi normele europene de o igienă absurdă a produselor lactate îi descurajează pe crescătorii de animale să meargă înainte cu o afacere veche de când e lumea.

Banii care curgeau înainte de ’89 pentru oieri, când puteau exploata fără restricţii materia primă, s-au împuţinat deodată. Fabricile de textile specializate în prelucrarea lânii au fost închise, daracele n-au fost rentabile, iar plăpumile s-au demodat de mult timp. Mai mult, cojocăria a rămas la ţară doar o pasiune a celor care, iarna, n-au unde ieşi din casă. Exporturile s-au dus
şi ele, pentru că, aşa cum spun ţăranii, şi umblatul prin sate pentru colectare a devenit pentru speculanţi o hoţie josnică. Crescătorii de ovine preferă să arunce lâna decât să-i îmbogăţească pe alţii.

Râpele „înghit“ banii oierilor

Moştenită de la părinţi, îndeletnicirea este acum ultima sursă de venit a ţăranilor din Vrancea, pentru care stâna înseamnă venit, dar şi o cheltuială enormă. Plata tunsului, la fiecare sfârşit de lună mai, nici nu mai poate fi achitată din banii strânşi pe lână.

Dacă afaceriştii clandestini nu bat în poartă să-i întrebe, ciobanii din comuna Negrileşti o aruncă fără să clipească la râpă. Când se nimereşte vreunul, ţăranii o dau şi cu cinci mii de lei kilogramul. „Şi atunci o scotocesc, ba pe faţă, ba pe dos, o învârt şi nici n-o iau pe toată“, se plânge Ionică, un crescător greu încercat de schimbările europene, dar şi de pierderea tradiţiilor legate de torsul lânei sau de cojocărie.

Ciobanii şi oaia fără lână

Strânşi de primar în centrul satului, să-şi spună din ofuri, crescătorii de ovine mai că ar vrea să crească oi chele, fără pic de lână pe ele. „Dacă ar ieşi nişte medicamente, să le dăm şi să le cadă lâna singură, ar fi bine. Şi veterinarul a zis că ar fi bine să găsim ceva să nu le mai crească deloc“, glumeşte Georgică Nistor, consilier local în sat şi crescătorul unei turme de 200 de oi.

Oricât de trist ar fi pentru ei luatul de mere şi datul pe pere, faptul că nu câştigă mai nimic din ce le dau oile nu-i descurajează. Uneori pierd şi subvenţiile de la stat, pentru că n-au pământ în proprietate, iar când reuşesc, se prăpădesc de râs. „Păi, ăla e ajutor de la stat? Decât să pierd timpul cu hârtiile lor, mai bine merg la lucru că tot atâta câştig“, ironizează Georgică sistemul românesc al agriculturii.

„Mergem la noroc, care găseşte o dă, care nu - o aruncă la gunoi“

Socoteala banilor investiţi în ciobani, tunsul oilor, lâna, vânzarea mieilor primă vara, se face pe degete. Oricum ai învârti plusul şi minusul, mai mereu dă zero. „O oaie de tuns e treizeci de mii, ciobanul vrea zece milioane pe lună, plus mâncare şi ţigări. Lâna o arunci, cu brânza te alungă din piaţă. Ce să-ţi mai iasă?“, se întreabă Ionică, uşor revoltat, care ar fi soluţia profitului în creşterea oilor.

Au renunţat de mult la umblătura prin oraş pentru clienţi. „Decât să aştept maşina să vină să ia lâna, mai degrabă mă duc la treabă. O arunc în căruţă şi o duc la râpă. Mergem la noroc, care găseşte o dă, care nu, o aruncă la gunoaie“.

„Mă, tată, ce potriveală e asta?“

Ţăranii din Negrileşti regretă, oarecum, vremurile de dinainte de ’89, când exista un contract cu statul, iar preţul lânii era mai mult decât acceptabil.

Se cumpăra toată, fără vreun control de calitate, vânat de scaieţi şi încâlceli inestetice. „Şi acum câţiva ani era bine. Mai găseam să o dau cu şapte mii kilogramul. Acuma, nici cinci mii nu ştiu dacă mai iau. Anul trecut am dat-o la intermediari de ăştia care exportau pentru America“, povesteşte Georgică greul drum al lânii.

De partea cealaltă, Ionică Macovei pare ghinionistul care trece vesel peste deficitul în buget adus de lâna turmei lui. „Acum doi ani am aruncat-o. Şi anul trecut la fel. Anul ăsta n-am tuns încă, dar o arunc sigur, că mi-a zis feciorul acasă: «Mă, tată, ce potriveală e asta?»“

Categoria I - 110 lei

Oamenii din Negrileşti nu-şi mai pot da seama de diferenţele banilor de atunci şi cei de acum. Poveştile de dinainte de Revoluţie, când se făcea colectarea prin sate, le aduc amintiri frumoase legate de bani. „Păi, atunci, lâna la categoria întâi era 110 lei. Caşul era 22 de lei la kil la ICIL. Acum, vine şi ţi-l ia cu 6 şi-l dă la piaţă cu 25“, îşi aduce aminte Ionică.

Femeile din sat, care se ocupau până nu de mult cu torsul şi ţesutul covoarelor din lână şi împletitul puloverelor, s-au lăsat de asta. Explicaţia vine imediat de la omul pentru care o haină adevărată se făcea din producţia turmei lui. „Se făcea zestrea fetelor, cuverturi şi haine. Acuma, un pulover împletit acasă este cât o căruţă de lemne, un milion jumate. Dar cu un milion jumate poţi cumpăra de la magazine un costum de haine. Vin vânzătorii ambulanţi care au haine de la turci. Cu o sută de mii iei de la ei un pulover“.

Turma în grădina de zarzavat

Pe Ionică l-au năpădit necazurile când oile lui au dat iama, odată, într-o grădină de legume. N-au mai putut fi oprite. Paguba agricultorului i-a scos din buzunar 300 de milioane. A plecat de tânăr în părţile Ardealului, unde a vrut să se stabilească. S-a întors tot acasă, dar nu ştie de ce. Aici şi-a făcut „două palate“, cum spun vecinii lui, şi aşteaptă vremuri bănoase şi pentru crescătorii de ovine.

Problema lui cea mai mare, care-l ţine încurcat din toate treburile, este că nu găseşte pe nicăieri un cioban cinstit, care să aibă grijă de oi ca de copiii lui. Ionică se enervează uşor când aude de păstorii puşi pe căpătuială. „Dacă ar curge la muls rachiu şi nu lapte, ar sta toţi ciobanii. Unul n-ar mai pleca“. Ultimul pe care l-a angajat a fugit după trei zile: „Nu-i o muncă aşa grea, dar nu le place“.

REGLEMENTĂRI

Ambalajul şi eticheta, moartea producătorilor

Normele Uniunii Europene, care vânează la ţară autorizaţii şi alte hârtii către care ţăranii întorc, fără regret, spatele, îi lasă pe producători cu marfa nevândută. Georgică, consilierul local, dă din umeri către toţi care vin să-i bage pe gât norme şi reguli. „Cer brânză ambalată, certificate, etichete. Păi, noi cum să vindem? Omul în piaţă vrea să guste. Dacă îi place, vine şi ia şi a doua oară“. Până când mai scapă de ochii vigilenţi ai Uniunii, oierii din Negrileşti vând pe unde pot. Clienţii vechi le bat de multe ori în poartă.

BOGĂŢIE

Stâna de după deal

Costică are 450 de oi în turma pe care o creşte pe unul dintre dealurile satului Negrileşti. „Trebuie să ne facem datoria“, spune, apoi fluieră după turmă. Oile lui, însemnate pe spate cu o pată de vopsea roşie, se întorc toate şi vin degrabă către stăpân, pe care-l recunosc după glas şi căciula neagră, de miel. Cum sare din maşina lui, „un 4X4“, aşa cum numeşte, în glumă, o Dacia papuc care zburdă prin orice noroaie şi pârâuri până la stână, Costică îşi pune căciula pe cap şi-şi aprinde o ţigară. „Hai, tată, hai“, strigă după oile „ghidate“ către saivan de câţiva câini. Ciobanul îşi tunde toate oile într-o săptămână şi strânge, în fiecare an, o tonă de lână, pe care o vinde cum apucă. Nu-i iese nimic, dar nu poate lăsa oile „necosmetizate“. Ce îi ţine în siguranţă gândurile legate de „averea“ lui e faptul că, la ei în sat, nimeni nu fură.

APEL. La un fluierat în vale, păstorul Costică şi-a adunat toată turma, cu 450 de oi ţurcane

Cojocul de cioban şi câinele „de-ntors oile“

Ce mai apucă să facă din lână e cojocul de păstor pe care-l poartă ciobanul lui bun. „E foarte călduros. Noaptea poţi dormi cu el în zăpadă. Nici de la ploaie nu se udă“, îşi laudă Costică produsul autentic, din lână nescărmănată. Câinele care i se gudură la picioare este bucuria lui cea mai mare. „E un câine de-ntors oile. Nu le lasă în grâu sau în alte culturi şi ţine linia asfaltului“, povesteşte abilităţile de cârmaci ale câinelui. Primăvara, când pleacă cu oile în cealaltă parte a Focşaniului, Costică merge pe jos 60 de kilometri cu turma. În călătorie, care durează şi o săptămână, câinele îi păzeşte oile de orice şofer care calcă prea aprig pe acceleraţie.

STRĂINĂTATE

La păstorit, în Italia

Sătenii din Negrileşti, majoritatea crescători de animale, ovine sau bovine, strâng în ogradă şi câte 1.000 de capete. Fermierii mijlocii, cu câteva sute de animale, se confruntă cu lipsa ciobanilor sau a păstorilor de vite. Viceprimarul Moisă spune, îngrijorat, că în comună au rămas doar bătrânii. „Sunt peste 800 de tineri plecaţi în Italia, tot pentru oierit. Se câştigă mai bine, poate, dar vă spun că sunt aceleaşi condiţii. Am văzut acolo stâne care arată mult mai prost decât ale noastre, cu toate dotările lor europene“. Ionică, oierul cu vechime şi experienţă, dă exemplul unor vecini, plecaţi la ciobănie în Italia. „Le convine pentru că iau mii de euro pe lună. Vin în august şi le sfârâie grătarele în ogradă, cu muzică. Eu muncesc tot timpul. Vreau şi eu, poate, să am timp de un grătar, dar nu am. Dacă tai o oaie, o las acolo de se împuţeşte şi trag muştele, că n-am eu timp de ea“.

(sursa: evz.ro)

Un obicei stravechi

Timpul trece si ziua Sfintilor Constantin si Elena se apropie! Pentru unii este o sarbatoare, poate o zi onomastica, insa pentru locuitorii comunei Negrilesti aceasta zi are o insemnatate cu totul si cu totul speciala: in aceasta zi oile satului placa in transhumanta, un obicei foarte vechi ai locuitorilor acestui sat, prin care sunt recunoscuti in intreaga tara! Obiceiul este cunoscut in partea locului drept boteitul oilor, ocazie cu care tot satul, imbracat in vesminte traditionale, se aduna in centrul comunei, unde are loc si o slujba de sfintire a mioarelor.

"Ciobanii pleaca la munte cu oile de Sfintii Constantin si Elena iar preotul sfinteste mioarele dupa slujba din biserica", spune o batrana venita sa-i vada pe ciobani si pe mioarele acestora. Fiind un moment unic in zona, Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Vrancea a organizat si o "targuiala" demonstrativa intre doi ciobani si proprietarii de mioare.

Dupa minute bune de negociere, ciobanii au obtinut un salariu de 700 lei, dar se obliga sa dea proprietarilor de oi sapte kilograme de cas si unul de urda, pe vara, pentru fiecare oaie. O intelegere buna de ambele parti, avand in vedere ca ciobani nu prea mai sunt in zona, iar mioarele s-au imputinat si ele.

"Am organizat aceasta manifestare fiindca vrem sa promovam traditiile si sa incurajam aceasta actiune de crestere a animalelor dupa intrarea in UE", a declarat, pentru ROMPRES, George Stoianof, directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Vrancea.